Magdolna Koper (n. Stern)

Magdolna Stern, de etnie evreiască, s-a născut în 28 aprilie 1920, în Marghita, județul Bihor. Tatăl său a fost Géza Stern, iar mama Ema Rosenbacher.

Interviu realizat de Ioana Cosman şi Daniel Stejerean, martie 2007, Oradea.

Traseu deportare: Marghita – Oradea (ghetou) – Auschwitz – Walschleben (apare în mărturie ca fabrica de la Walschleben, în Germania ?, locul de eliberare? nu specifică clar în mărturie) – Timișoara, Oradea - Marghita/./p>

1. Între familiar şi familial: memoria copilăriei, a familiei şi a prietenilor

MK: Părinții au fost comercianți, au avut o prăvălie de metraje, de manufacturi... sau cum se spune... şi am avut o vie de 8 iugăre, tot acolo, la Marghita. Când eram eu de 9 ani atunci a dat faliment, tata a falimentat. Noi atunci aveam vie şi mergeam în fiecare zi acolo.

2. Memorii ale primejdiei:

Magdolna Koper (n. Stern)

IC: Şi în perioada legionară ce s-a întâmplat?

MK: Odată au venit cu camioanele, dar n-au făcut nimic, nu s-au dat jos din camion, doar au trecut prin Marghita.

IC: Un grup de legionari a trecut prin Marghita?

MK: Da. Şi atunci evreii, cei care am avut casa la strada principală, am stat cu poarta închisă. Şi a venit acolo preotul, familia preotului şi încă câțiva vecini care au deschis uşa. Dar nu era aşa, ca acum la noi, casa, ci puteam încuia poarta, aşa că acolo am stat şi am aşteptat ce se va întâmpla. Însă nu s-a întâmplat nimic pentru că s-au dus de acolo. Şi să ştiți că şi ungurii au venit la noi atunci, cu securea şi au zis că, dacă ne vor face ceva, atunci şi ei acționează.

Magdolna Koper (n. Stern)

DS: Când au venit ungurii vă mai amintiți cum erau îmbrăcați, aveau ceva particular?

MK: În uniformă erau... că a intrat armata ungurească. Armata română a intrat din casă în casă şi ne-a înştiințat să ne cumpărăm sare şi petrol. Am tras multe spaime în perioada aceea... noi ne-am retras la vie, la locuința de acolo, atunci când au venit ungurii. A trebuit să predăm averea, n-a fost voie să se cumpere de la magazinele evreieşti şi tot tacâmul. Evreii n-au avut voie să intre în prăvălie, n-au avut voie să facă cumpărături nicăieri. Până atunci nici n-am văzut că trăiesc unguri în Marghita, dar după ce a intrat armata, nici nu ştiu de unde au apărut, dar toată lumea era ungur... Nyilas...

Magdolna Koper (n. Stern)

MK: Noi am locuit în vie şi acolo am avut vacă, animale. Acolo am lucrat. După aceea, oamenii nu au mai avut voie să vină să lucreze la noi, iar tata nu a mai putut lucra singur. Mama a fost tare bolnavă şi a murit. Chiar se împlinise un an în momentul în care ne-au dus pe noi de când murise mama. Eu şi cu tata am făcut storsul, amândoi. Am avut în pivniță, atunci când ne-au dus pe noi, 40 hectolitri de țuică, dar nimeni n-a cumpărat de la noi nimic. Odată au venit la noi, înainte de deportare, nişte unguri. Au intrat la noi şi au vrut să ne omoare. Cine ştie, au vrut poate să fure ceva, dar noi am fugit în vie şi nu ne-au omorât.

IC: Erau din armată?

MK: Nu, nu.

IC: Locuitori? Îi cunoşteați?

MK: Da, i-am cunoscut. Iar după ce am revenit acasă, au venit la mine la lucru să-i primesc.

[…]

MK: După aceea au venit nişte ofițeri, cu grade mari, într-un control, cu un camion, împreună cu 2 oameni din Marghita. Şi au preluat tot de la noi. Ne-au dat în scris ce au preluat, dar nu am putut duce scrisul cu noi. Deşi s-au eliberat acte de primire a bunurilor, aceste acte şi niciun alt act n-am putut lua cu noi când am fost deportați, aşa că atunci când ne-am întors nu am mai găsit absolut nimic.

[…]

MK: Da. Tata a avut un ceas de buzunar pe care l-a purtat în Primul Război Mondial. Nu era o valoare ceasul, dar pentru mine era o valoare sentimentală. Şi mi-au cerut să-l pun în sertar, în casă. Când ofițerii ăştia s-au dus în pivniță, de acolo, de jos, pentru că noi am avut şi acolo o clădire, erau mai multe clădiri acolo unde se făcea storsul, erau şi grajduri, s-au dus la sertar să-l ia. Dar nu mai era acolo, pentru că cu noi a fost un soldat cu pană de cocoş, care a intrat în casă şi şi-a însuşit acest ceas. Însă ofițerul n-a vrut să creadă că nu noi l-am luat şi era cât pe ce să ne omoare pe toți pentru ceasul ăla. Atunci am spus: „Faceți percheziție şi la cine-l găsiți, omorâți-l!”, pentru că noi am ştiut că soldatul ăla l-a luat.

3. Spaţii ale libertăţii răpite: memorii ale ghetourilor din Nordul Transilvaniei

Magdolna Koper (n. Stern)

IC: Din Marghita cu ce v-au transportat? Prima dată v-au dus în ghetou?

MK: Da, prima dată în ghetou, în Oradea, în spațiul unde s-au ținut caii şi după aceea la depozitul de lemne. Fuseseră lemne acolo, au fost luate şi noi am fost băgați acolo.

IC: Cu ce v-au adus?

MK: Cu căruța proprie am mers toți până la piață.

IC: În Marghita?

MK: În Marghita. Şi de acolo ne-au dus pe jos la gară.

IC: Şi până la piață v-a păzit cineva sau v-ați dus singuri pentru că vi s-a ordonat să vă prezentați acolo?

MK: Nu, ei ne-au dus...

IC: Ei v-au dus, cei cu pana de cocoş?

MK: Ăştia ne-au dus pe noi.

[…]

IC: Cam câți au fost duşi, toți cei din Marghita, în jur de 1000?

MK: Da. Şi apoi a început investigația. Cei care erau evrei bogați, pe aceia i-au dus la fabrica de cărămidă. Cei care au avut bani ascunşi au fost chinuiți groaznic, groaznic a fost...

IC: Şi au mai ajuns înapoi după ce i-au dus la camerele de tortură? I-ați văzut după ce s-au întors?

MK: Am văzut când i-au dus din Dreher... ce au făcut cu ei... le-au strâns degetele şi sfârcurile de la sâni la uşă, ca să spună tot... a fost şi pe cine au omorât în bătăi...

4. În proximitatea morţii: memorii ale lagărelor de muncă şi de exterminare

Magdolna Koper (n. Stern)

DS: Şi în momentul în care ați ajuns la Auschwitz ce s-a întâmplat?

MK: Când am ajuns acolo, au venit deținuții care erau îmbrăcați în haine vărgate şi ne-au luat jos din tren. Unul mi-a spus: „Nenorocito, n-ai ştiut unde vii, n-ai ştiut?” şi mi-a arătat coşul din care ieşea fumul, „acolo sunt arşi frații noştri.” Apoi a urmat trierea...

DS: Cine comanda această triere?

MK: Mengele.

Magdolna Koper (n. Stern)

DS: La prima impresie, după ce ați trecut de poartă, cum arăta Auschwitzul?

MK: Poartă? A fost un gard de sârmă ghimpată şi pe gard erau 3-4 oameni arşi. Asta a fost scena care m-a întâmpinat. Noi eram deja încolonate în rânduri de câte 5. Tata a putut să vină până la noi. La evrei, în fiecare vineri seara, este obiceiul că tatăl spune o binecuvântare pentru copii. Şi tata a venit acolo şi ne-a binecuvântat... şi ne-a anunțat că el merge cu un frate de-al lui care este bolnav, pentru că pe ei îi duce cu maşina. Şi dus a fost. Imediat a fost dus la crematoriu. Dar noi ne-am gândit că, totuşi, mai trăieşte. Am sperat că poate totuşi e în viață.

[…]

MK: Ne-au dus într-o sală mare unde a trebuit să se dezbrace toți la pielea goală. Aveam păr lung, dar ne-a ras în cap, peste tot ne-a ras de păr. Şi lângă mine a fost cealaltă fată, care tot aşa a avut părul mare. Când a început să i-l taie a început să plângă şi femeia aia care o tundea i-a spus: „Dacă vei avea capul, vei avea nevoie de păr, ce te plângi?” Adică dacă o să aibă viață, o să mai aibă păr pe cap, de ce se plânge, că doar pierde numai părul.

Magdolna Koper (n. Stern)

MK: Au fost care au înnebunit. Una dintre femei, săraca, şi-a cerut copilul înapoi de la şefa de lagăr. A prins-o de picioare, i-a blocat picioarele ca să-i dea copilul înapoi. Şi aia a dat cu piciorul ca să scape de ea, dar ea a muşcat-o de mâini. Şi a fost împuşcată, bineînțeles. Era acolo un ofițer SS din Satu Mare, sătmărenii l-au recunoscut, şi şi-a dat jos cureaua de la pantaloni, i-a pus-o femeii în jurul gâtului şi a tras, acolo în curte.

Magdolna Koper (n. Stern)

MK: Şi era o foamete, ne-a durut foamea.

IC: De câte ori vă dădeau de mâncare pe zi?

MK: De 3 ori... de 2 ori, că dimineața ne dădeau şi pentru seară şi trebuia să primim 150 grame de pâine, dar nu era atâta niciodată. Când am primit prima dată am crezut că e săpun, aşa arăta. Ne dădeau şi o bucățică de margarină, o lingură de marmeladă, un fel de supă de sfeclă furajeră şi varză. Această supă era amestecată cu ceva, fiindcă ne-a oprit ciclul. Femeile nu aveau ciclu. Nu ştiu de la ce, dar mureau pe capete. Am avut noroc că, de fapt, n-am rămas mult timp la Auschwitz. Am fost dusă în alt lagăr, la o fabrică de muniții. Au fost persoane care, deşi erau gravide, nu s-a văzut pe ele şi acolo au născut, în lagăr. Era acolo fiica rabinului din Marghita şi aşa a născut. Pe ea acolo am cunoscut-o. O femeie venea cu o injecție şi dădea ceva la copii, ca să poată salva mama... deci omora copilul ca să scape mama.

5. Trasee ale revenirii: memoria locurilor regăsite după întoarcerea din detenţie

Magdolna Koper (n. Stern)

Când am ajuns la Oradea, la gară, m-am întâlnit cu un băiat, cineva din familie, care zice: „Bine ați venit! Să ştiți că fratele dumneavoastră trăieşte.” Până atunci n-am ştiut nimic despre fratele meu. „Trăieşte, locuieşte aici. Dacă vreți, vă duc acolo, dar dacă nu, este o organizație evreiască care primeşte pe cei care vin acasă. Voi n-aveți nevoie pentru că fratele este acasă.” Şi ne-am dus acolo şi atunci am aflat că încă o mătuşă mai trăia – pentru că el a locuit cu o mătuşă care a venit mai înainte acasă. Şi au locuit împreună, aşa că acolo am mers. După aceea, am primit înapoi averea, casa, dar fără nimic altceva. A fost gol în pivniță, nici butoaiele n-au mai fost, absolut nimic. Şi scaunele au fost furate, a fost furat tot-tot, a fost gol...