Veronica Freund (n. Roth)

Veronica Freund (n. Roth)

Veronica Roth, de etnie evreiască, s-a născut în 4 decembrie 1925, în Târgu Lăpuş, județul Maramureş. Tatăl său a fost Iacob Roth, de profesie comerciant, iar mama Elena Roth, casnică. A avut șase frați, dintre care doar trei s-au întors acasă după deportarea la Auschwitz. Când Veronica avea 3 ani, familia s-a stabilit în orașul Baia Mare.

Interviu realizat de Daniel Stejerean şi Adrian Boda, mai 2006, Baia Mare.

Traseu deportare: Baia Mare – Auschwitz (lagăr de exterminare) – Riga (lagăr de muncă) – marș forțat până la Danzig - Gloven – Ravensbrück (locul de eliberare) – Berlin – Budapesta – Baia Mare.

1. Între familiar şi familial: memoria copilăriei, a familiei şi a prietenilor

DS: Ambii părinți sunt de origine evreiască?

VF: Da.

DS: Zilele de Şabat, sărbătorile le țineați?

VF: O, le țineam, pe toate. Erau oameni religioşi.

DS: Ortodocşi?

VF: Nu chiar ortodocşi, mai moderni puțin, dar erau oameni religioşi. De exemplu, maică-mea nu a avut păr pe cap, pentru că la evreice li se taie părul când se mărită.

2. Memorii ale primejdiei:

3. Spaţii ale libertăţii răpite: memorii ale ghetourilor din Nordul Transilvaniei

AB: Descrieți-mi nişte scene de pe drumul spre ghetou.

VF: Când ne-am dus, toți oamenii au ieşit afară în stradă şi au început să râdă. Aşa cum vă spun, noi am plâns şi ei au râs. Au stat toți afară, în curte, înaintea casei, şi au râs de noi.

AB: Şi pe drum cum se purtau Nyilas-ii aceia cu dumneavoastră?

VF: Noi ne-am dus regulat, nimeni n-a încercat să fugă, fiindcă altfel te împuşca imediat.

AB: Ați luat ceva cu dumneavoastră?

VF: Ceva haine, mai nimic, am lăsat totul în casă. Şi în prăvălie a rămas acolo totul.

DS: Şi unde v-au dus în ghetou?

VF: Era aici o fabrică, unde-i Pheonixul (în Baia Mare).

[…]

DS: Ați fost aşadar la fabrica de cărămidă.

VF: Da, de cărămidă. De fapt, nu de cărămidă. Era o fabrică unde se ardea fierul, se făcea fier, şi acolo se făcea şi cărămidă. Acolo ne-au dus, dar sub cerul liber am stat, că n-am avut unde sta.

AB: Care a fost prima impresie când ați ajuns în ghetou?

VF: Ce să vă spun? Nici n-am putut să mă gândesc. Închipuiți-vă, aveam 19 ani. Eram moartă. Nici n-am putut să gândim. A început să plouă, închipuiți-vă, eram afară sub cerul liber. Am pus pe noi ce-am putut, ce-am adus cu noi, ca să nu ne plouă.

AB: Unde ați dormit în ghetou?

VF: Pe jos.

DS: Sub cerul liber?

VF: Da, şi ploua.

DS: Ce mâncați în ghetou?

VF: Mai nimic. Acolo ne fierbeam câte ceva, nimicuri. Ce-am apucat să ne luăm cu noi aia am mâncat acolo. Ne mai dădeau ceva zeamă. Şi o mâncam, că de mâncat trebuie. Nici apă nu prea aveam, iar dacă le cereai la csendõr şi Nyilasi, îți dădeau în cap cu puşca. Au fost mulți creştini care aduceau mâncare, dar nu i-au lăsat înăuntru să ne dea.

DS: S-au putut respecta tradițiile religioase în ghetou?

VF: Da, acolo se rugau oamenii în fiecare seară.

DS: Fără să aprindă lumânări de Şabat?

VF: Da, n-am avut lumânări. Cine avea lumânări era prins.

DS: Existau oameni care şi-au adus lumânări cu ei?

VF: Da, existau. Cine nu avea se ducea acolo şi se ruga lângă lumânările celuilalt.

DS: Şi se rostea binecuvântarea asupra lor? Cine făcea asta? Era o femeie din cadrul ghetoului care făcea acest lucru?

VF: Da, sigur, era acolo. Era şi rabinul. Era un rabin foarte mare, foarte inteligent. Era doctor, rabinul Kraus. Ăsta era un om foarte inteligent, avea doctorat. El era acolo şi ținea rugăciunea, dar şi pe el l-au deportat.

VF: Nyilas-ii ăştia. Au zis că ne duc şi ne-au pus în vagoane. Atâția eram că nu puteai să te mişti. Închipuieşte-ți, trebuia, totuşi, să te duci afară, să-ți faci treaba, că eşti om. Şi acolo făceai, înăuntru. Bunică-mea avea 80 de ani atunci şi săraca, închipuiți-vă, nici n-a putut să se urce în tren. Doi oameni au ajutat-o, că n-a putut să urce. Nu i-au lăsat pe evrei s-o ajute, ci ei au împins-o înăuntru. Dintre jandarmi foarte mulți s-au purtat urât. Jandarmii unguri erau foarte răi.

AB: Cum li se spunea?

VF: Csendõr.

4. În proximitatea morţii: memorii ale lagărelor de muncă şi de exterminare

VF: Pe tatăl meu l-au dus la muncă, fiindcă avea vreo 40 şi ceva, 50 de ani, era tânăr încă, şi arăta foarte bine. Şi pe mine, asta am vrut să vă povestesc, că nimeni nu vrea să creadă, m-a selectat împreună cu mama şi cu copiii. I-am prins pe frații mei de mâna şi am ajuns acolo, la crematoriu. Acolo am fost, la crematoriu. Şi cum am rămas eu în viață, să vă spun. În crematoriu, o aud pe maică-mea că zice: „Vai, pe fete le duc separat!” Ştiți cum e o mamă. Şi atunci am fugit de acolo, am fugit înapoi, că pe soră-mea, pe sora mea cea mare a selectat-o la muncă. Şi am fugit şi i-am lăsat pe ei acolo.

DS: Dar cum ați putut fugi?

VF: Nu ştiu. Era foarte multă lume. Atâta lume nu putea fi păzită, că n-au fost atâția soldați. Aşa că eu am lăsat mâinile copiilor şi am fugit înapoi. Am fugit după soră-mea când am auzit că pe fete le duc separat.

DS: Ați ajuns până în fața locului unde...

VF: Da, la crematoriu, acolo m-au băgat. Dacă nu fugeam, atunci şi pe mine mă băga.

AB: În crematoriu? Nu în camerele de gazare?

VF: Da, gazare.

[…]

DS: Şi v-ați întors la sora dumneavoastră?

VF: Da.

DS: V-ați întâlnit cu ea?

VF: Da. Şi-mi zice: „De ce-ai lăsat-o acolo pe mama cu copiii?” Zic eu: „Nu ştiu.” Eu nu ştiu, niciodată n-am ştiut. Eu sunt bătrână acum, am 80 de ani, dar tot nu-mi pot explica de ce-am fugit de acolo.

AB: Deci, dumneavoastră ați fost selectată pentru camera de gazare.

VF: Da.

AB: Şi ați fugit şi ați reuşit să supraviețuiți?

VF: Da. Dar eu nu-mi pot explica de ce-am fugit. Eu n-am ştiut că vom fi omorâți. Încă nu ştiam.

VF: Am stat la Auschwitz cam vreo două săptămâni şi de acolo ne-am dus la Riga, în Letonia. Acolo am lucrat.

[…]

AB: Când ați ajuns în Auschwitz, pentru a fi identificată, ați fost tatuată?

VF: Eu n-am fost tatuată, pentru că pe mine m-au dus în Riga.

[…]

DS: Sora dumneavoastră care a fost dusă în lagăr are tatuaj?

VF: Nici ea nu are.

DS: Nici pe ea nu au tatuat-o?

VF: Nu, pentru că pe noi ne-au dus la Riga.

AB: Şi când ați ajuns la Riga ce s-a întâmplat?

VF: Acolo am lucrat, dar era foarte rău. Nici acolo nu ne-au dat de mâncare.

DS: Ce v-au pus să munciți?

VF: Ne duceau să aducem cărbune. Îl puneam în maşină şi apoi ne aduceau înapoi unde trebuia să-l dăm jos.

DS: Cărbunele?

VF: Da. Îl duceam acolo unde construiau.

DS: A fost o viață mai grea acolo decât la Auschwitz?

VF: Da, mai grea, fiindcă la Auschwitz nu lucrai şi nu-ți lua energia. Dar acolo trebuia să lucrezi. În Auschwitz n-a trebuit să lucrăm, ci doar am stat.

DS: Şi ce făceau soldații când vă scoteau la apel?

VF: Stăteau acolo cu puşca în mână şi ne păzeau să nu fugim. Dar unde să fugi?

DS: Cum se comportau?

VF: Dacă noi nu făceam nimic era bine. Nu vorbeau urât cu noi, de fapt, nici nu vorbeau cu noi.

DS: Ați văzut să fie lovit cineva?

VF: Da.

DS: Din ce cauză? Dacă nu stătea în poziție de drepți?

VF: Da, sau dacă nu le plăcea ceva.

DS: S-a întâmplat vreodată ca la un apel să aibă loc selecții?

VF: Da, au făcut selecții şi au selectat-o pe o mamă din Baia Mare şi pe două fetițe. Erau două care erau mai tinere decât mine atunci, dar erau înalte şi le-au selectat la muncă, fiindcă nu îți dădeai seama câți ani au. Dar acolo s-au distrus şi pe una dintre fetițe, de 14 ani, a selectat-o şi maică-sa a fugit după ea. Şi a venit un soldat şi a dat în mamă şi acolo a căzut jos, săraca.

5. Trasee ale revenirii: memoria locurilor regăsite după întoarcerea din detenţie

AB: După ce v-ați întors în țară, la Baia Mare, cum v-ați adaptat la noua viață?

VF: Cu greu, foarte greu. Închipuiți-vă că am venit acasă şi n-am găsit nimic.

DS: Dar v-ați păstrat credința în Dumnezeu sau ați renunțat la tradiție, la religie?

VF: La asta nu răspund.

AB: Nu doriți să răspundeți?

VF: Nimeni n-ar mai fi avut credință dacă i s-ar fi întâmplat ce s-a întâmplat cu noi.

AB: Şi după ce v-ați întors, care a fost principala problemă cu care v-ați confruntat? Unde ați locuit?

VF: Acolo, la comunitatea evreiască.

AB: Şi apoi?

VF: Apoi am primit locuința înapoi şi acolo ne-am mutat, în locuință. Am început să lucrez şi aşa a început viața. Aşa cum se zice, viața merge mai departe.

VF: De exemplu, nu mă pot uita la un film cu lagăr. Când arată aşa ceva imediat sting televizorul.

AB: Ați pomenit de filme, vi se pare că filmele care se fac acum despre lagăre reflectă realitatea?

VF: Şi mai rău a fost.

AB: A fost mai rău în lagăr?

VF: Da, a fost mai rău decât arată în filme.