Viaţa religioasă şi de cult a evreilor din Transilvania

Un moment de turnură în istoria comunităţilor evreieşti din Ungaria are loc ulterior emancipării din 1867, când acestea se scindează în mai multe orientări divergente, fie de factură tradiţionalistă, fie reformată. În cadrul Congresului General Evreiesc (decembrie 1868 – ianuarie 1869) de la Pesta, s-a încercat stabilirea unei organizaţii evreieşti autonome şi unitare, care să îi reprezinte pe toţi evreii din Ungaria. Neputându-se ajunge la un consens, în urma congresului au rezultat mai multe congregaţii: cea Ortodoxă (incluzând Hasidismul), cea Neologă şi cea Status Quo Ante.

Orientarea prevalentă în rândul evreilor din Ungaria a rămas cea Ortodoxă, caracterizată prin respectarea strictă a preceptelor religioase şi prin menţinerea unor reguli ritualice foarte riguroase. Desprins din iudaismul ortodox, Hasidismul renunţă la excesivul formalism ritualic şi se centrează asupra unei experienţe religioase nemediate, asupra apropierii dintre om şi Dumnezeu. Hasidismul s-a răspândit mai ales în zonele din Nord-Estul Ungariei, unde rabinii nu i s-au opus în mod violent. Termenul de „neolog”, preluat de la cercurile protestante germane, era utilizat pentru a desemna iudaismul reformat maghiar. Spre deosebire de iudaismul ortodox, neologii reprezentau direcția ce promova integrarea socială a evreilor în rândul celorlalte populaţii din ţările de rezidenţă, precum și o relaxare ritualică, prin introducerea muzicii şi a acompaniamentului la orgă în timpul serviciului religios. „Status Quo Ante” era termenul atribuit acelor comunități din Ungaria, care, după schisma din anii 1868–1869, deși rămâneau tradiționaliste, nu aderau la niciuna dintre cele două orientări: ortodoxă sau neologă. Refuzând organizarea supra-comunitară, această facțiune nu dispunea de o structură organizatorică de sine-stătătoare și nici nu a dezvoltat o ideologie proprie.

Sciziunea religioasă survenită între anii 1868–1869 în Ungaria a inclus şi comunităţile evreieşti transilvănene, care s-au divizat tot în trei facţiuni principale: Ortodoxă, Neologă și Status Quo Ante – o diferențiere care s-a menținut și de-a lungul guvernării românești din perioada interbelică. Hasidismul era reprezentat mai ales în nordul Transilvaniei – cu precădere în zona Maramureșului și în Satu-Mare, regiuni în care au fost întemeiate numeroase curţi hasidice importante.

Întrucât a existat o intensă preocupare pentru asigurarea unor rabini bine pregătiți, fiecare dintre aceste orientări s-a remarcat în Transilvania printr-o serie de personalități însemnate:

„Dor Revi’i” (דור רביעי)

Dor Revi’i (דור רביעי)

Dor Revi’i (דור רביעי)

  • Rabinii comunităților ortodoxe proveneau din rândurile celor educaţi în yeshivot, de preferință discipoli ai unor personalităţi rabinice marcante. Astfel, la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, printre cele mai importante figuri rabinice ortodoxe din Transilvania se numărau: Zvi Iacob ben Abraham (1897–1974), rabin al orașului Turda, care s-a ocupat și de editarea revistei în limba maghiară Haemesz; Iosef Adler (1883–1977), care a îndeplinit și funcția de președinte al Asociației Comunităților Ortodoxe din Transilvania între anii 1938–1944; Elazar Brach (1865–1940), care a fost numit în 1910 rabin în Carei și care a devenit ulterior președintele tribunalului rabinic din același oraș; Moshe Shmuel Glazner (1856–1927), care a fost rabin al orașului Cluj între anii 1877–1923 și care a scris o lucrare foarte importantă, intitulată Dor Revi’i (דור רביעי) , ce trata reglementările halachice cu privire la sacrificiul ritual și referitoare la alte aspecte ale alimentației evreiești. După emigrarea în Palestina a rabinului Moshe Shmuel Glazner, fiul său Akiva Glazner (1886–1956) a fost desemnat de către comunitatea ortodoxă pentru a-i fi succesor.
  • Rabinii comunităţilor neologe erau absolvenți ai unui seminar rabinic de renume, printre care se numărau centrele din Budapesta, Breslau, Viena, Berlin, iar majoritatea erau doctori în filosofie sau în alte discipline umaniste Una dintre cele mai influente prezențe rabinice neologe de pe teritoriul Transilvaniei a fost Kecskeméti Lipót (1865–1936), rabin al comunității din Oradea.

    Rabinul Kecskeméti a studiat la seminarul rabinic de la Budapesta, însă și-a completat și studiile laice cu o teză de doctorat despre creația poeților de limbă ebraică din Evul Mediu. Alţi reprezentanţi marcanţi ai orientării neologe de pe teritoriul Transilvaniei au fost: Mordechai Maximilian Miksa Drechsler (1883–1971), din 1910 rabin al comunității neologe din Timişoara, care şi-a susţinut doctoratul despre Maimonide la Budapesta şi care a fost invitat să susţină prelegeri despre Talmud la Jewish College din Londra; Eisler Matityahu-Mátyás (1865–1930), din 1891 șef-rabin al comunității neologe din Cluj. Rabinul Eisler a fost, de asemenea, profesor universitar de lingvistică şi iniţiatorul cercetării istoriei evreilor din Transilvania, prin lucrările Trecutul evreilor ardeleni în epoca Principatului și Cercetări asupra registrului comunității din Alba-Iulia.

  • Rabinii comunităţilor Status Quo Ante de pe teritoriul Transilvaniei au inclus numeroase figuri marcante, printre care: Itzhak Klein (1861–1944), numit în 1902 daian (judecător religios) la tribunalul rabinic din Satu-Mare din partea comunității Status Quo Ante şi prim-președinte al acestui tribunal în perioada interbelică, editor al renumitei reviste Ohel Itzhak , în care erau publicate articole despre iudaism și noutăți în studierea Torah. Sándor Samuel Zangwill Jordan (1861–1932) inițial rabin neolog la Făgăraș, iar din 1903 ales rabin al comunităţii Status Quo Ante din Satu Mare; Ephraim Firth (1862–1912), ales rabin al comunităţii Status Quo Ante din Carei.

Sinagoga Status Quo Ante, Satu Mare

http://www.frissujsag.ro/szatmari-setak-a-szatmari-zsidosagrol/

Sinagoga Status Quo Ante, Satu Mare

Comunitățile evreiești de pe teritoriul Transilvaniei s-au remarcat, spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, printr-o arhitectură sinagogală deosebită. În această perioadă au fost ridicate și inaugurate sinagogile: din Turda (1868); cea neologă (1878) şi cea ortodoxă (1910) din Oradea; cea neologă din Cluj (1886); cea ortodoxă din Baia Mare (1885); din Borșa și Carei (1890); cea ortodoxă (1892) şi cea Status Quo Ante (1905) din Satu Mare.

Diferenţierea provocată în interiorul comunităţilor evreieşti prin separarea orientărilor ortodoxă de cea neologă şi de cea Status Quo Ante a determinat, de asemenea, şi o organizare diferită la nivelul instituţiilor comunitare. În acest sens, existau instituţii comunitare separate pentru comunităţile ortodoxă, neologă şi Status Quo Ante: Hevra Kadisha (חברה קדישא) – societăţi de înmormântare; cimitire (בית עלמי / בית קברות); școli religioase heder (חדר) și yeshiva (ישיבה); bet-din (בית דין) – tribunale rabinice; mikveh (מקווה) – băi rituale.

Viaţa religioasă şi de cult a evreilor din Transilvania