Educaţie şi învăţământ la evreii din Transilvania
Până la sfârșitul Primului Război Mondial, sistemul de învățământ din Transilvania era integrat în sistemul mai larg al educației din Ungaria. Unirea Transilvaniei, a Bucovinei și a Basarabiei cu România în anul 1918 a adus cu sine multiple schimbări, care implicau nevoia de integrare a acestor provincii în cadrul noului stat al României Mari. Adaptarea evreilor din Transilvania la noua ordine politică, economică și socială nu a avut loc fără dificultăți. Chestiunea învățământului evreiesc în perioada interbelică trebuie privită ca o problemă a minorităţii maghiare și, totodată, ca o problemă confesională a minorităţii evreieşti, deoarece marea majoritate a evreilor din Transilvania vorbea limba maghiară și considera că aparţine culturii maghiare.
Sub îndrumarea Consiliului Dirigent de la Sibiu, după 1918 este iniţiat procesul de românizare al școlilor maghiare din Transilvania. Aceste transformări din sistemul educaţional au avut repercursiuni directe asupra comunităţilor evreieşti, ai căror membri continuau să îşi desfăşoare activităţile de predare-învăţare în limba maghiară. În acest context, al reţinerii manifestate de comunităţile evreieşti în a abandona limba maghiară ca limbă a educaţiei, survine alternativa propusă de mişcarea sionistă. Conducerea acesteia susţinea, pe lângă dezideratul sionismului politic de edificare a unui stat naţional pe teritoriul Israelului istoric, şi afirmarea evreilor ca minoritate națională în România Mare, prin transpunerea în practică a drepturilor stipulate în Tratatul minorităților semnat de Puterile aliate şi România la 9 decembrie 1919. Acestea includeau şi dreptul la educație în limba maternă în instituții susținute financiar de stat, de autoritățile locale sau plătite din alte fonduri publice. În această direcție, un rol esențial în organizarea educației evreiești în perioada interbelică l-a avut Asociația Națională a Școlilor Evreiești „Tarbut”. Înființată în septembrie 1920, aceasta a elaborat o programă şcolară (pe o perioadă de 5 ani) pentru învățarea limbii ebraice, programă ce a fost introdusă în grădinițele și în școlile evreieşti din 32 de orașe transilvănene. În acest mod, limba și literatura ebraică a devenit obiect obligatoriu de studiu în gimnaziile, liceele şi școlile profesionale evreiești din Timișoara, Oradea și Cluj.
În noiembrie 1919 începe să funcţioneze Liceul Evreiesc din Timișoara ca școală medie confesională autonomă pentru băieți și fete. Liceul cuprindea patru clase gimnaziale, patru liceale, patru reale superioare și trei comerciale superioare. Limba de predare era, într-o fază inițială, cea maghiară, însă după intrarea în vigoare a legii învățământului particular din 1925 care stipula ca în școlile confesionale evreiești limba de predare să fie româna sau „limba evreiască” (cu referire la ebraică), s-a trecut la predarea religiei, a limbii și literaturii evreiești în limba ebraică şi a limbii şi literaturii române, a istoriei României, a geografiei, în limba română. În conformitate cu prevederile legii, doar limba şi literatura maghiară s-au mai predat în maghiară. Liceul Evreiesc din Timișoara a funcționat până în 1948.
Gidó A., Două decenii : evreii din Cluj în perioada interbelică, Cluj-Napoca, Institutul Pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, 2014, p. 219
A doua realizare importantă în direcția dezvoltării învățământului evreiesc a fost înființarea la Cluj, în 1920, a Gimnaziului Tarbut sub conducerea matematicianului Antal Márk . Gimnaziul avea patru clase pentru băieți, patru clase pentru fete și două clase pentru pregătirea învățătorilor. În total învățau în acest gimnaziu 720 de elevi. Clasele se aflau sub conducerea unui curatoriu format din reprezentanții comunității ortodoxe și neologe. Limba de predare era inițial maghiara, care în urma modificărilor legislative referitoare la învățământul privat, a fost înlocuită treptat cu limba română, și cu limba ebraică pentru cursurile de religie, literatură și istoria evreilor.
Drept urmare a discrepanţei dintre noile exigenţe legislative, ce impuneau adoptarea limbilor română şi ebraică în scopul predării, şi realitatea socială, marcată de faptul că majoritatea personalului didactic şi al elevilor nu cunoşteau nicio altă limbă în afară de cea maghiară, autorităţile retrag dreptul de publicitate al Gimnaziului Tarbut în 1923 şi îl închid în 1927.
În paralel, la Cluj, au continuat să funcționeze două școli elementare, care aparțineau comunităților evreiești neologe și ortodoxe. Școala comunității ortodoxe, cunoscută și sub numele de Școala „Ilkovics”, a fost deschisă încă din 1875 și avea în 1938 un număr de 600 de elevi și 8 învățători. Școala comunității neologe (înființată în 1903 și amplasată pe strada Regele Ferdinand – astăzi strada Horea) se afla sub directoratul lui Freu Lajos și avea în 1936 un număr de 160 copii și 4 învățători. Limba ebraică şi religia se predau câte cinci ore pe săptămână la clasa întâi şi câte trei ore săptămânal la celelalte clase.
Şcoala elementară şi gimnaziul ortodox din Oradea, înfiinţate în 1883 la iniţiativa comunităţii ordodoxe din oraş, îşi continuă existenţa sub directoratul lui Biró Márk (1918– 1944). Începând din 1923 limba de predare este româna, însă se alocă zilnic ore pentru limba ebraică și pentru religie. Comunitatea neologă din Oradea adoptă o altă poziţie în ceea ce priveşte învăţământul: sub influenţa rabinului Kecskeméti Lipót, direcţia imprimată acestei comunităţi în privinţa raportării la cultură şi la învăţământ este cea a păstrării limbii maghiare. Rabinul Kecskeméti susținea că evreii din Transilvania au devenit atât de profund legaţi şi modelaţi de cultura maghiară, încât se consideră maghiari de religie mozaică. În acest scop, în 1920 este înființat la Oradea un liceu de băieți de 8 clase, cu limba de predare maghiară, în care limba ebraică se studiază în cadrul orelor de religie.
O mare parte dintre şcolile evreiești elementare, înfiinţate în perioada de dinaintea Primului Război Mondial, îşi continuă activitatea şi după 1918. Cu toate că se deschid multe alte instituţii de învăţământ noi, în perioada interbelică se remarcă un grad de acoperire teritorială al şcolilor evreieşti din Transilvania mai redus, în comparaţie cu celelalte provincii ale României mari (cu excepţia Bucovinei). Motivul care a determinat răspândirea în proporţie mai redusă a şcolilor evreieşti din Transilvania, în comparaţie cu alte zone ale ţării, a fost puternica asimilare a evreilor transilvăneni în mediul cultural maghiar. Situaţia instituțiilor de învățământ evreiești din Transilvania pe anul școlar 1931–1932, comparativ cu celelalte regiuni ale României Mari, este ilustrativă în acest sens:
| Nr. școli evreiești | Nr. profesori | Nr. elevi | Populația evreiască aproximativă a regiunii | |
|---|---|---|---|---|
| Transilvania | 45 | 224 | 5.000 | 200.000 |
| Vechiul Regat | 114 | 378 | 10.000 | 265.000 |
| Basarabia | 62 | 349 | 5.471 | 206.000 |
| Bucovina | 12 | ? | 1.000 | 93.000 |
Biblioteca Digitală a Bucureștilor, www.digibuc.ro
În ceea ce privește prezența evreilor în instituțiile de învățământ superior de stat din Transilvania, informații esențiale sunt cuprinse în Anuarul Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj. Astfel, în cursul anului universitar 1938–1939, dintre cele 323 titluri de doctor acordate, 70 dintre cei cărora li se decernase acest titlu se declarau de etnie evreiască. De asemenea, anuarul ține evidența numărului de studenți înscriși la facultăţi în funcție de etnie:
| Etnie | Nr. | Procente |
|---|---|---|
| Români | 2029 | 56,58 |
| Maghiari | 553 | 17,87 |
| Evrei | 286 | 9,25 |
| Sași și șvabi | 147 | 4,75 |
| Alte naționalități | 79 | 2,55 |