Memoria feminină: reinserția socială a supraviețuitoarelor

Regăsirea normalității și reinserția socială de după traumele suferite în timpul Holocaustului a însemnat pentru supraviețuitori o reușită în a depăși moartea și în a învinge răul total. Ulterior eliberării din lagăre, supraviețuitorii au depus eforturi pentru a se readapta în societate și de a regăsi sensul vieții.

Memoria supraviețuitoarelor Holocaustului din Nordul Transilvaniei punctează câteva momente esențiale ale reinserției sociale și ale reintrării în normalitatea vieții cotidiene, ce pot fi suprapuse, în mod metaforic, tot atâtor etape de recucerire a vieții și de înfrângere a morții.

• Regăsirea căminului și nevoile elementare (hrană, îmbrăcăminte, igienă)

  Nu aveam nevoie de nu știu ce locuință [...] m-am gândit că o baie o să-mi ajungă și acolo o să pot să pun o canapea și, asta e. Un schimb de haine, cartofi pe care o să pot să-i gătesc în toate felurile, o cacao cu cozonac, asta a fost tot timpul lagărului dorința mea. Eva Pamfil (supraviețuitoare)

• Reintegrarea în școală și la locul de muncă

  După întoarcerea din lagăr, Eva Pamfil s-a înscris la Academia de Arte din Cluj. Și-a întrerupt studiul la scurtă vreme, considerând că regimul comunist ar fi urmat să o exmatriculeze din cauza dosarului său social.

• Momentele întemeierii familiei

  • Logodna

    La câteva luni după întoarcerea din lagăr, Eva Maiorovici se logodește cu un alt supraviețuitor al Holocaustului, Harry, la căminul care îi adăpostea pe o parte dintre cei reîntorși din lagăre. Logodna lor a fost prima din comunitatea evreiască de după Holocaust.

  • Căsătoria

    După revenirea din lagăr, Marta Gyemant se căsătorește cu un alt supraviețuitor al Holocaustului, trauma împărtășită de ambii soți contribuind la crearea unei legături speciale între ei, prin împărtășirea aceleiași suferințe. Se creează și se consolidează, astfel, o legătura interumană și familială, prin povestirea împărtășită a experiențelor traumatizante:

    Soțul meu a avut aceeași soartă ca și mine. [...] Și soarta lui a fost cruntă fiindcă a avut o soție tânără și un copil de trei ani pe care i-au omorât. [...] Și eu am avut un logodnic care a pierit. [...] Aceeași soartă ne-a apropiat, cred, foarte mult. Marta Gyemant (supraviețuitoare)

  • Nașterea copiilor

    Momentul care marchează cel mai pregnant depășirea și sfidarea morții este cel al nașterii copiilor, o proiecție în memoria feminină a dorinței supraviețuitoarelor de a înfrânge o dată pentru totdeauna trecutul traumatic.

    Întotdeauna am vrut să am copii – nu m-am gândit niciodată că n-o să-i am. Și după ce m-am căsătorit, am făcut tot ce am putut să pot să am copii. Eva Pamfil (supraviețuitoare)

• Lipsa resentimentelor și redobândirea echilibrului interior

  Momentul de supremă sublimare a experiențelor suferinței este cel în care supraviețuitoarele nu mai au resentimente și sentimente vindicative față de foștii torționari. Experiența suferinței totale, aflată dincolo de cuvinte, este sublimată în acest mod într-un plan etic, superior, prin capacitatea supraviețuitoarelor de a-și converti sentimentele de frustrare și de neputință în liniște interioară și în seninătate.

  Am avut o colegă care a fost nemțoaică și ea a fost prima care mi-a spus că-i e rușine că este nemțoaică. N-am avut nici un fel de resentimente, ca să declar că detest nemții sau detest ungurii. E vorba în primul rând de oameni și oameni, și pe urmă de guverne și legi, pentru că oamenii, în majoritatea lor, nu spun toți, sunt capabili să facă mult rău dacă sunt încurajați și dacă nu sunt educați să aibă o judecată personală. Eva Pamfil (supraviețuitoare)