Colecția Lusztig

Colecția Lusztig

În anii 1870, familia Lusztig a plecat din județul Sălaj, stabilindu-se pe rând în mai multe sate din jurul Clujului. Astfel, la începutul anilor 1900, o mare ramură a familiei, întemeiată de Moritz Lusztig și Gizella Blum, ajunge să se stabilească la Gilău, unde a rămas până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Moritz și Gizella se ocupau cu comerțul și producerea rachiului și au avut 5 copii: Ákos, Sándor, Andor, Victoria și Pál, însă Sándor a decedat în primul an de viață.

În anii interbelici, familia Lusztig a prosperat, în ciuda unor atitudini antisemite din partea neevreilor. Ákos, Andor, Victoria și Pál au studiat în limba maghiară la școli din orașul Cluj, fapt care le-a oferit șansa de a-și urmări scopurile profesionale în străinătate. Situația familiei a luat însă o turnură neprevăzută în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, la sfârșitul anului 1938, când Pál a fost chemat la muncă obligatorie în folosul armatei române, pe care a îndeplinit-o timp de doi ani. Imediat după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, când Transilvania a fost anexată de Ungaria, atât Pál, cât și Andor, au fost înrolați la muncă obligatorie în cadrul armatei maghiare. În aceeași perioadă, Ákos a plecat din Transilvania și s-a stabilit la Timișoara, unde și-a întemeiat o familie, iar Gizella, mama fraților Lusztig, a decedat în 1942. La început, Pál și Andor au fost repartizați în tabăra de muncă de la Baia Mare, de unde Pál a fost transferat în 1943 în tabăra din Szentkiralyszabadja, Ungaria, iar Andor a rămas la Baia Mare până în septembrie 1944, când a decedat în urma unui bombardament aerian.

Între timp, logodnica lui Pál Lusztig, Erzsebet Mann, nefiind vizată de legislația antisemită emisă de guvernul maghiar, a rămas în libertate și a facilitat corespondența dintre membrii familiei Lusztig sau a prietenilor apropiați ai acestora. În 1944, când au început deportările din Transilvania, Victoria Lusztig, căsătorită cu Dezső Irányi, și cei doi copii ai lor, Robert și Georg, au fost uciși imediat după sosirea la Auschwitz. Moritz Lusztig, împreună cu soția și copiii lui Andor, Julia, respectiv Tibor și Noemi, au reușit să intre pe lista de pasageri ai trenului Kasztner, care a pornit din Budapesta la 30 iunie 1944 și a sosit în Elveția în decembrie 1944, aflându-se astfel printre cei peste 1600 de evrei din Transilvania care au fost salvați prin acest transport special.

După încetarea celui de-al Doilea Război Mondial, Julia și cei doi copii ai ei și-au continuat drumul spre Palestina aflată sub mandat britanic, iar Moritz s-a întors la Cluj. Dezső Irányi, fiind singurul din familia sa care a supraviețuit lagărului de la Auschwitz, s-a întors la Cluj și și-a întemeiat o nouă familie. În timpul haosului produs la capitularea armatei maghiare, Pál a reușit să evadeze din tabăra de muncă de la Szentkiralyszabadja și să se întoarcă la Cluj. Astfel, dintre cei șase membri ai familiei Lusztig, singurii rămași în viață după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial au fost Moritz, Pál și Ákos.

Donație Flavia Hațiegan-Craioveanu

Institutul de Iudaistică și Istorie Evreiască „Dr. Moshe Carmilly"