Ghetouri și lagăre de concentrare în Transilvania de Nord

Clasificare: ghetouri și lagăre

În funcție de locurile de detenție alese pentru evreii transilvăneni, se poate face o distincție convențională între ghetouri și lagăre de concentrare.

Ghetourile au fost amplasate în interiorul localităților, în spații strict delimitate, adesea împrejmuite cu sârmă ghimpată. Cu toate că aceste spații erau insalubre și supra-aglomerate, în ele a existat un minim de condiții de trai, deținuții având acces la alimente și la apă potabilă.

Lagărele de concentrare au fost fixate fie la periferia unor orașe, fie la o distanță de câțiva km de acestea, cel mai adesea în spațiile unor fabrici dezafectate, dar uneori și în câmp deschis sau chiar în pădure. O parte relativ mică dintre cei înghesuiți în astfel de spații s-au putut adăposti în șoproane sau în barăci improvizate, însă cei mai mulți deținuți au rămas afară sub cerul liber, fără apă, fără hrană și lipsiți de cele mai elementare condiții de igienă. Lagărele erau delimitate de șanțuri, împrejmuite cu sârmă ghimpată și puse sub paza poliției și jandarmeriei, deținuții fiind complet izolați de populația din exterior.

Ghetouri și lagăre de concentrare în Transilvania de Nord:

Primul pas de dinaintea mutării evreilor în ghetouri și lagăre de concentrare a fost percheziția caselor și confiscarea bunurilor de valoare ale acestora. Scoși din case cu forța (inclusiv copiii și persoanele bolnave netransportabile), evreii au fost percheziționați amănunțit. Femeilor și chiar fetițelor le-au fost făcute percheziții vaginale și anale într-un mod brutal de către moașe sau jandarmi.

Strângerea și concentrarea în ghetouri și lagăre a început la 15-16 aprilie 1944 în Sighet și Vișeu de Sus (districtul VIII jandarmi aparținând zonei operaționale I) și la 3 mai 1944 în Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Șimleu Silvaniei / Cehei, Cluj, Dej, Gherla, Bistrița, Târgu Mureș, Reghin, Sfântu Gheorghe (districtele IX și X jandarmi aparținând zonei operaționale II). Bagajul permis era de până la 50 de kg, putând să conțină alimente, câteva obiecte de îmbrăcăminte și așternuturi.

Condițiile de trai din ghetouri și din lagăre erau foarte precare. Mâncarea era pregătită în vane de baie, aduse din casele evreilor concentrați. În lagăre nu exista, de obicei, nicio sursă de apă potabilă, deținuții suferind de sete în primele zile de detenție. După câteva zile a fost adusă apă cu cisterna, cantitatea distribuită deținuților fiind însă foarte mică. Condițiile sanitare erau de neimaginat, lipsind locurile pentru nevoile fiziologice (pentru acestea improvizându-se niște gropi sau șanțuri). Vremea proastă, alimentele insuficiente, apa contaminată a cauzat îmbolnăvirea multor deținuți, iar lipsa medicamentelor și a îngrijirilor medicale a dus la numeroase decese.

În toate ghetourile și lagărele au funcționat echipe de anchetă, care îi supuneau pe evrei unor torturi greu de imaginat: lovituri cu vâna de bou sau cu bastoane de cauciuc peste tălpi, introducerea de ace sub unghii, legarea și suspendarea de bare de fier și apoi lovirea până la leșin, introducerea de curent electric în cele mai sensibile părți ale corpului, pomparea unor cantități mari de lichide în stomac. Multe fete și femei evreice au fost violate de către jandarmi, unele dintre acestea rămânând gravide.

Deportarea a avut loc tot în condiții greu de imaginat: între 70 și 100 de persoane erau înghesuite în vagoane de marfă, fără mâncare și fără apă, și transportate aproape fără oprire până la Auschwitz. După urcarea în vagoane a evreilor, acestea erau plumbuite și închise cu lacăte. Sute de evrei au murit în drum spre lagărele de exterminare.

Populația evreiască deportată din Nordul Transilvaniei pe localități: